MI-AM AȘTEPTAT SOȚIA ȘI GEMENII NOȘTRI NOU-NĂSCUȚI DE LA SPITAL — DAR AM GĂSIT DOAR BEBELUȘII ȘI UN BILET.
Inima îmi bătea de bucurie la gândul că, în sfârșit, soția mea iubită, Suzie, și gemenele noastre nou-născute veneau acasă de la spital.
Mașina era plină cu baloane, iar eu abia așteptam să le îmbrățișez.
O surpriză neașteptată la spital
De îndată ce am intrat în spital, am alergat spre camera lui Suzie. Callie și Jessica erau în pătuțurile lor mici, dar soția mea nu era acolo. Am crezut că ieșise să ia puțin aer proaspăt, dar când m-am apropiat de fetițele mele, am observat un bilet într-unul dintre pătuțuri:
„La revedere. Ai grijă de ele. Întreab-o pe mama ta DE CE mi-a făcut asta.”
Lumea mea s-a prăbușit. În acel moment, asistenta a intrat în cameră.
„Bună dimineața, domnule, aici este foaia de externare —” a spus ea, dar am oprit-o și am întrebat despre Suzie.
„A plecat în această dimineață. A spus că știați,” mi-a răspuns ezitant.
Distrus, mi-am luat bebelușele și am plecat spre casă. Pe verandă mă aștepta mama mea, zâmbind larg.
„Oh, Ben, sunt atât de frumoase,” a spus ea, încercând să ia fetițele în brațe, dar am refuzat să i le dau.
Confruntarea cu mama
„Mamă, ce i-ai făcut lui Suzie?” am întrebat-o. Fața i-a devenit palidă, dar a negat că i-ar fi spus vreodată ceva soției mele.
„Ben, nu știu despre ce vorbești,” mi-a spus, părând confuză.
Nu știam ce să cred. În acea seară, mi-am amintit fiecare detaliu al sarcinii lui Suzie. Părea întotdeauna fericită, nimic nu sugera vreo problemă. Și totuși, acum eram singur, distrus și pierdut.
Apoi, mi-au venit în minte observațiile aparent nesemnificative pe care mama mea i le făcea lui Suzie. Ea le râdea mereu, dar oare fusese cu adevărat rănită de ele?
Am început să caut prin lucrurile lui Suzie, sperând să găsesc răspunsuri. Și acolo erau — în cutiuța de bijuterii pe care o adora. Un bilet de la mama mea către Suzie, în care scria că eu și fetițele mele ne-ar fi mai bine fără ea în viețile noastre. Scria că Suzie nu era demnă de mine și că mă „prinsese” cu sarcina.
Un adevăr dureros
Lacrimile au început să-mi curgă pe obraji, realizând că nu observasem comportamentul mamei mele față de Suzie atâta timp. Am confruntat-o și i-am cerut să plece din casa mea.
A încercat să se apere, dar nu am vrut să aud niciun cuvânt.
Zilele s-au transformat în săptămâni, iar eu mă luptam cu scutece, nopți nedormite și multe lacrimi – atât din partea gemenelor, cât și din partea mea. Am contactat fiecare persoană care o cunoștea pe Suzie, dar nimeni nu știa unde ar putea fi.
Apoi, una dintre cele mai bune prietene ale ei, Sarah, mi-a spus cum Suzie suferise din cauza mamei mele, dar îi fusese prea teamă să-mi spună, crezând că mama mea mă va întoarce împotriva ei.
O rază de speranță
Viața devenea din ce în ce mai grea cu fiecare zi care trecea, iar prima aniversare a fetelor a fost un moment dulce-amar. Îmi pierdusem speranța că o voi mai vedea vreodată pe Suzie.
Într-o zi, în timp ce fetele se jucau în living, cineva a bătut la ușă.
Când am deschis, am văzut-o pe Suzie. Arăta odihnită și vindecată.
O reuniune emoționantă
Nu am spus niciun cuvânt, doar am îmbrățișat-o și am început să plâng. Era prima dată, după mai bine de un an, când m-am simțit din nou întreg.
Suzie plângea și mai tare decât mine. A început să-și ceară scuze, spunând că acțiunile mamei mele și depresia postnatală o copleșiseră. Se convinsese că fetițele noastre și eu am fi mai bine fără ea.
Dar, în timp, a căutat ajutor terapeutic și a început să se simtă mai bine. În acea zi, a fost, în sfârșit, pregătită să ne întâlnească din nou.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică. Postarile noastre sunt selectate in functie de potentialul de conversii pe care le au si lead-urile generate.